Ziua Mondială a Curățeniei la Ocnița!

Ziua Mondială a Curățeniei la Ocnița!

Ziua Mondială a Curățeniei la Ocnița!

Ziua Mondială a Curățeniei, 15 septembrie, s-a desfășurat  și la nordul Moldovei. Acţiuni de salubrizare şi strângere a gunoiului din parcuri şi zonele publice din oraş s-au organizat și la Ocnița. La această activitate au participat mai mulți voluntari din raionul Ocnița, printre care se numără și echipa A. O. «Paradis». Au fost prezenți în jur de 20 de tineri harnici, hotărâți, cărora nu le este indiferent de mediul în care trăim, colectând peste 20 de saci de gunoi din parcul «Stejarul».

La acest eveniment a fost prezent și primarul orașului Ocnița, Ion CIUMAC, care a fost alături de noi, susținând-ne nu doar cu o vorbă bună, dar și cu lucrul.

Prin organizarea acestei mișcări globale, noi, tinerii, menționăm încă odată importanța de a lăsa curat în urma noastră și de a ne păstra planeta nepătată de iresponsabilitatea omenească.

Evenimentul a fost inspirat de proiectul «Hai Moldova», care a convins mai mulți cetățeni de a lua parte la un proiect de amploare,desfășurat în 150 de țări, în aceeași zi, în același timp.

După părerea mea, nu primăria, nu parlamentul, nu statul e vinovat că în jur e mizerie. Noi trebuie să păstrăm curățenia! Planeta nu este un depozit de murdărie, nu vreau ca pe insulele, înălțate de gunoaie, să instituim durabil «strălucitoarea» civilizație. Nu putem permite să fie folosită planeta noastră precum un lucru de unică folosință, nu avem o planetă Pământ «B»!

În final, vreau să mulțumesc mult primăriei or. Ocnița pentru susținere și colaborare, echipei de voluntari A. O. «Paradis» și, tuturor care s-au alăturat pentru a face o schimbare în comunitatea sa.

Sper ca proiectul dat să fi oferit o educație practică de a avea grijă de mediul în care trăim.

     Hai,Moldova! Let’s repeate it!

Goroh Andreea, coordonator raional «Hai Moldova»

Please follow and like us:

Об авторе

Ruslan Ciumac administrator

Оставить ответ