
Stimați locuitori ai orașului Ocnița! Cu prilejul marcării Hramul orașului la 6 mai, Vă adresez cele mai sincere urări de bine, bucurii, clipe fericite și multă sănătate! Fie ca sărbătoarea Sfântul Gheorghe Purtătorul de Biruinţă să ne aducă noi speranțe, încredere că totul va fi bine și noi puteri de a lupta și a învinge năpasta ce a cuprins omenirea toată. Vă îndemn să găsiți curajul de a trece peste orice efect negativ provocat de pandemie, de a păstra lumina din suflet și, de a fi aproape de cei dragi. Astfel, stimați ocnițeni, eu sunt convins că, în această zi, ne vom transmite deosebite gânduri și urări de bine celor apropiați, de la distanță. Cu ajutorul Domnului, solidaritatea și responsabilitatea noastră, a fiecăruia, va veni și timpul când vom aduna rudele, prietenii la masa de sărbătoare și, vom petrece frumos, așa precum știm.
Fie ca în casele dumneavoastră să domnească mereu bunăstarea, pacea, voia bună și optimismul!
La mulţi ani, OCNIȚA, orașul nostru drag!
Cu respect, Victor ARTAMANIUC, primarul orașului Ocnița

La 26 aprilie se marchează Ziua internațională de reamintire a dezastrului de la Cernobîl. În contextul marcării a 34 de ani de la producerea tragediei, conducerea raionului Ocnița și a primăriei orașului Ocnița, au depus flori la monumentul victimelor accidentului nuclear de la Cernobîl.
La evenimentul de comemorare a participat Irina Lozovan, deputat în Parlamentul RM, Eugeniu Șipcalov, vicepreședinte de raion și Marcel Gîrtopan, viceprimarul orașului Ocnița.
Catastrofa de la Cernobîl este cea mai gravă din istoria nucleară civilă. Milioane de oameni și-au distrus viețile. În urma acestei tragedii, multe persoane au fost supuse unor boli incurabile, generate de contaminarea cu radiație. Este de datoria noastră, a fiecăruia, să comemorăm acei Eroi care au participat la lucrările de lichidare a consecințelor avariei, spune Irina Lozovan care, și-a exprimat recunoștința pentru toți veteranii accidentului de la Cernobîl, din raionul Ocnița.
Explozia de la Centrala Nucleară de la Cernobîl s-a produs pe 26 aprilie 1986, la ora locală 01.23. 190 de tone de substanţe radioactive au ajuns la peste 1.000 de metri în atmosferă şi au fost purtate de curenţii de aer pe distanţe imense. În mai puţin de două zile, norul cu aceste particule radioactive, de 200 de ori mai puternice decât bombele atomice de la Hiroshima şi Nagasaki, a cuprins tot nordul Europei. Milioane de oameni au fost expuși la radiații. Efectele contaminării se simt şi acum, după 34 de ani.
Din raionul Ocnița, la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl au participat 33 de persoane, dintre care 14 au decedat.

În legătură cu evoluția epidemiologică a infecției cu coronavirus de tip nou – Covid-19, Comisia pentru Situații Excepționale a orașului Ocnița a decis:
Președintele Comisiei Excepționale or. Ocnița, Victor Artamaniuc, primarul or. Ocnița
01 апреля 2020 г., Правительство Республики Молдова утвердило Постановление о принятии ответственности за проект Закона об установлении некоторых мер поддержки граждан и предпринимательской деятельности в период чрезвычайного положения, объявленный 17.03.2010 г. и внесении изменений в некоторые нормативные акты.
В соответствии с данным Постановление, в период чрезвычайной ситуации, граждане, в том числе и вернувшиеся из-за границы, зарегистрированные в Центре занятости населения Окницкого р-на ( биржа труда), могут получить ежемесячно помощь по безработице в размере 2775 лей.
Цель Постановления – поддержка безработных граждан в период чрезвычайного положения.
Безработные граждане, которые уже стоят на бирже и получают помощь по безработице, получат разницу до 2775 лей с вычетом того, что получают, с момента вступления в силу Постановления Правительства и до окончания чрезвычайной ситуации.
Граждане не имеющие статус « безработного» , должны зарегистрироваться в Центре занятости населения Окницкого р-на.
Граждане зарегистрированные в Центре занятости населения Окницкого р-на, без получения пособия по безработице, должны заполнить заявление на помощь по безработице. Для заполнения заявления нужно обратится в примэрию г. Окница .
Информацию можно получить по тел.: 0271 23870; 0271 2756.
Документы на получение статуса безработного и помощи по безработице можно найти :
http://www.anofm.md/news/2020/04/01
— заявление о предоставлении статуса безработного
— заявление о помощи по безработице
— декларация об ответственности физического лица
— удостоверение личности
— диплом об образовании (если данное имеется)
После заполнения нужно отправить по электронной почте: aofm.ocnita@ anofm.md
tel. 0-271 2-37-60; 0-271— 2-14-97
Помощь по безработице выплачивается ежемесячно Национальной Кассой Социального Страхования, на основании информации предоставленной Центром занятости населения Окница, по окончанию периода чрезвычайной ситуации.
La data de 01 aprilie 2020, Guvernul Republicii Moldova a aprobat proiectul de Lege cu privire la unele măsuri de susținere a populației pe durata stării de urgență, elaborat în scopul susţinerii populaţiei în perioada stării de urgenţă, instituită de către Parlamentul Republicii Moldova, la data de 17 martie 2020, în contextul situaţiei epidemiologice din ţară şi apariţiei riscului de îmbolnăvire cu COVID-19.
Conform acestei Legi, în perioada stării de urgență, persoanele, inclusiv cele revenite de peste hotare, înregistrate cu statut de șomer la subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, beneficiază lunar de ajutor de șomaj în cuantum de 2775 lei, chiar dacă nu au stagiul de cotizare necesar pentru a beneficia de ajutor de șomaj, conform legislației în vigoare.
Scopul acestor prevederi constă în susținerea populației fără un loc de muncă în perioada stării de urgență.
Șomerii care deja beneficiază de ajutor de șomaj sau au obținut dreptul la ajutorul de șomaj în perioada stării de urgență, în cuantum mai mic decât 2775 lei, vor beneficia de compensarea diferenței dintre cuantumul ajutorului de șomaj acordat și suma de 2775 lei, începând cu data intrării în vigoare a Legii și până la ridicarea stării de urgență.
Pentru a beneficia de ajutor de şomaj, persoanele care nu au statut de şomer urmează să se înregistreze la subdiviziunea teritorială pentru ocuparea forţei de muncă în raza căreia îşi au domiciliul sau reşedinţa, pentru obţinerea statutului de şomer, conform legislaţiei în vigoare și solicitarea ajutorului de șomaj.
Persoanele care au statut de șomer dar nu beneficiază de ajutor de şomaj urmează să depună la subdiviziunea teritorială pentru ocuparea forţei de muncă în raza căreia îşi au domiciliul sau reşedinţa o cerere de solicitare a ajutorului de şomaj în cuantum de 2775 lei.
Șomerilor care deja beneficiază de ajutor de șomaj în cuantum mai mic decât suma de 2775 lei, li se compensează din oficiu diferența respectivă, fără necesitatea depunerii unei cereri suplimentare.
Pentru a beneficia de dreptul de ajutor de şomaj, persoanele sunt rugate să depună cereri de solicitare la subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, prin poștă sau în format electronic, expediate la distanță, la adresa de e-mail a subdiviziunii teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă (STOFM), în a cărei rază îşi au domiciliul sau reşedinţa. Adresele electronice şi lista telefoanelor de contact ale STOFM (se anexează).
Cererea de solicitare a statutului de șomer și/sau a ajutorului de șomaj urmează a fi depusă după intrarea în vigoare a legii și va fi însoțită de copiile buletinului de identitate, actelor care confirmă studiile și/sau calificarea deținută și o declarație pe propria răspundere, conform modelelor care pot fi descărcate aici: http://www.anofm.md/news/2020/04/01
· cererea de solicitare a statutului de șomer;
· cererea de solicitare a ajutorului de șomaj;
· declarație pe propria răspundere.
Ajutorul de șomaj se plătește lunar de către Casa Națională de Asigurări Sociale în baza informațiilor prezentate de către subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă.
STO Ocnita tel. 0-271 2-37-60; 0-271 ,2-14-97
Posta electroica aofm.ocnita@anofm.md
Având ca temei dispoziția Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, nr. 06 din 26 martie 2020, prin care zilele de 30 martie — 03 aprilie 2020 se declară zile de odihnă pentru toate instituțiile din sectorul bugetar ,vă informăm că PRIMĂRIA or. Ocnița nu va activa în perioada dată.
Aveți grijă de sănătatea dumneavoastră și a celor din jur!
Stați Acasă!
Cu stimă, primarul or. Ocnița V. Artamaniuc

Marți, 24 martie, conducerea primăriei orașului Ocnița a depus flori la Monumentul Eroilor căzuți pentru apărarea Patriei. Astfel, a fost celebrată cea de-a 76-a aniversare a Zilei Eliberării orașului Ocnița de sub ocupația fascistă. Glorie veșnică eroilor care și-au sacrificat viața pentru apărarea țării!


Sănătatea locuitorilor orașului Ocnița este prioritară! Începând de astăzi, 17 martie, la inițiativa primăriei, ÎM Apa-Canal va realiza lucrări de dezinfectare a locurilor publice, precum parcuri, stații de așteptare, terenuri de joacă etc.
Primarul orașului Ocnița, Victor Artamaniuc, roagă insistent locuitorii orașului să fie responsabili și să conștientizeze necesitatea de a preveni răspândirea virusului COVID-19.
Rămâneți acasă și să nu părăsiți locuința decât în cazuri de necesitate stringentă. Aveți grijă de sănătatea dumneavoastră și, aveți credința că Totul va fi bine!
Victor Artamaniuc, primarul orașului Ocnița

Stimați locuitori ai orașului Ocnița, vă informăm despre măsurile, întreprinse de Primărie, cu scopul de prevenire și diminuare a răspândirii virusului COVID-19 pe teritoriul orașului:
Mizăm pe buna înțelegere și atitudinea conștiincioasă a dumneavoastră!
Primăria orașului Ocnița anunță despre convocarea şedinţei ordinare a consiliului orăşenesc Ocniţa, care va avea loc pe data de 18 martie 2020, ora 14.00, în incinta primăriei.
ORDINEA DE ZI :
/ raportor — A. Ghevco, directorul ÎM ”Apă Canal,Ocnița„/
/ raportor — V. Artamaniuc , primar al or. Ocniţa /
/ raportor — M. Gîrtopan, viceprimar al or. Ocnița /
/ raportor – D. Scutelnic contabil-şef al primăriei /
5 Cu privire la activitatea bibliotecii publice orășenești ” Emil Loteanu”
/ raportor – M. Taraban, director al BPO ” Emil Loteanu” /
Primarul or. Ocniţa, Victor Artamaniuc