Interviu cu Galina Postovan, câștigătoarea Concursului la funcția de Director al Instituţiei preșcolare – grădiniță  de copii ”Lăstăraș„  din orașul Ocnița

Interviu cu Galina Postovan, câștigătoarea Concursului la funcția de Director al Instituţiei preșcolare – grădiniță  de copii ”Lăstăraș„  din orașul Ocnița

 

 

  • Ce înseamnă pentru Dvs această funcție?

Această funcție ca și profesia de educator pentru mine este Totul. M-am condus mereu după deviza: Ocupă-te cu ceea ce te face fericit. Dacă nu îți place, nici nu încerca!

  • Aveți peste 3 decenii petrecuți în mijlocul copiilor și continuați să o faceți cu aceeași dragoste și dăruire. De unde găsiți resurse pentru dedicarea continuă acestei activități?

În acest sens, mă simt o norocoasă. Nu pot fi epuizată sau obosită, aflându-mă la serviciu. Bateria mi se încarcă îndată cum își îndreaptă privirile sclipitoare zeci de oameni mici care vor să descopere lumea, curioși de tot ce văd în jur și dornici de a deveni cei mai buni în toate. Alături de ei, mă simt și eu copil și trăiesc bucuria vieții, înconjurându-i cu dragoste, afecțiune și căldură.

  • Numiți 3 factorii esențiali din care derivă succesul Dvs la funcția pe care o dețineți?

Cu recunoștință și mândrie pot spune că cei mai importanți piloni în cariera mea de succes sunt: 1. Familia. Ai casei mă susțin, mă înțeleg și mereu mă încurajează;  2. Colectivul. Aici mă refer nu doar la colegele mele de serviciu, dar și la toți angajații primăriei – administrație, secretariat, contabilitate, desigur, domnul primar, Victor Artamaniuc, care soluționează orice problemă îndată cum apare, precum și doamna Lozovan Irina, deputat în Parlamentul RM, care ne susține și ne acordă ajutor; 3. Direcția Învățământ a Consiliului Raional Ocnița. Mulțumiri, în special, dnei Natalia Guțan, inspector superior, precum și întregului colectiv condus de dl Ivan Zaharco. Acești oameni de o mare valoare știu cum să motiveze și să încurajeze succesul.

  • La capitolul Proiecte / Perspective, ce ne spuneți?

În cel mai apropiat timp, ne-am propus să renovăm terenul sportiv (înnoirea învelișului); să renovăm foișoarele și să schimbăm ușile din interior la toate grupele. Restul mai vedem pe parcurs! Acestea sunt cele mai principale acum.

  • Cum descrieți colectivul în care activați?

Un colectiv minunat. Se caracterizează prin responsabilitate, cooperare şi spirit de echipă, generozitate, încredere şi respect faţă de copil și familia acestuia, devotament, libertate de exprimare, receptivitate şi creativitate. Sunt bucuroasă că am reușit  printr-o atitudine corectă, de cooperare, să instaurăm un climat stimulativ. Am urmărit să valorific valenţele fiecărei colege, salutând iniţiativele bune, resursele creatoare ale lor şi asta explică multitudinea proiectelor realizate, aprecierea părinţilor şi imaginea grădiniţei foarte bună în oraș.

  • Care ar fi cele mai importante repere morale care trebuie aplicate în educația copiilor?

Să le oferim un mediu educativ atractiv, stimulativ, fără bariere în relaţia adult-copil, educatoare-copil. Pe copii îi cucereşti prin sinceritate, deschidere, empatie, căldură şi mult tact.

  • Aveți un mesaj către comunitate?

Vin cu un îndemn către părinți, copii, cadre didactice: niciodată nu vă opriți la cine sunteți, la ce aveți. Tindeți spre dezvoltare continuu. Urcați treaptă cu treaptă spre noi orizonturi, îmbogățiți-vă zestrea spirituală și profesională!

  • Doamna Postovan, Vă mulțumim pentru interviul acordat. Să Vă bucurați de succes și împlinire profesională mulți ani!
_FB_f2e682c62bab12logged_in=true&xd_action=proxy_ready

Об авторе

Ruslan Ciumac administrator

Оставить ответ