ANUNȚ
privind organizarea consultării publice în procesul de amalgamare normativă
Cancelaria de Stat, prin Oficiul Teritorial Edinet invită locuitorii orașului Ocnița, raionul Ocnita, să participe la consultarea publică privind propunerea de amalgamare normativă a unității administrativ-teritoriale.
Data: 15.09.2026
Ora: 10.00
Locul: Centrul de Tineret din orașul Ocnița
PROPUNEREA SUPUSĂ CONSULTĂRII
Se propune amalgamarea comunei Lipnic cu orașul Ocnița cu stabilirea centrului administrativ în orașul Ocnița.
Propunerea a fost elaborată în baza criteriilor aplicabile procesului de amalgamare normativă, inclusiv numărul de locuitori, vecinătatea și continuitatea teritorială, accesibilitatea și legăturile dintre localități.
În cadrul consultării vor fi prezentate propunerea de amalgamare, argumentele care au stat la baza acesteia, precum și principalele schimbări și etapele următoare ale procesului.
Scopul consultării publice este informarea comunității și colectarea opiniilor și propunerilor privind modul de organizare a amalgamării și a perioadei de tranziție.
Locuitorii sunt invitați să formuleze observații, propuneri și obiecții privind accesul la serviciile publice după amalgamare, accesibilitatea centrului administrativ, reprezentarea intereselor localității, păstrarea identității, tradițiilor și patrimoniului local, precum și problemele și prioritățile comunității care trebuie luate în considerare în perioada de tranziție.
Toate observațiile și propunerile formulate vor fi înregistrate, analizate și incluse în documentarea procesului de consultare.
Persoanele care nu pot participa la întâlnire pot transmite observații și propuneri online pe particip.gov.md sau fizic la adresa or. Edinet, str. Independentei, 59

Data anunțului 10.09.2026
_FB_f2e682c62bab12logged_in=true&xd_action=proxy_ready
Об авторе