Архив категорий Noutati

Gard nou la grădinița GHIOCEL

Grădinița Ghiocel din orașul Ocnița are gard nou, din contul bugetului local al primăriei. Totodată, potrivit conducerii, au fost renovate terenurile de joacă și s-au realizat lucrări de pavare la poarta grădiniței.

Strada Libertății – asfaltată. Parcul CFM — salubrizat

Conducerea primăriei Ocnița a realiazat încă un obiectiv propus — asfaltarea str. Libertății (650m) și salubrizarea parcului CFM.

Detalii de la Ședința ordinară a consiliului orășenesc din data de 22 iulie

La 22 iulie, s-a desfășurat ședința ordinară a consiliului orășenesc. La întrunire au fost prezenți 14 din 17 consilieri.  Au fost supuse votului mai multe subiecte discutate și aprobate.

Primarul Victor Artamaniuc, din start, a îndemnat audiența la un dialog constructiv și calm, cu referire la subiectele ce urmează a fi supuse votului. Secretarul consiliului orăşenesc, Axenia  Plăcintă, în urma voturilor, a invitat-o pe Ecaterina Osețcaia, pentru a prezida ședința.

Unul dintre cele mai esențiale subiecte –audierea Raportului semianual cu privire la executarea bugetului pe anul 2020, a fost prezentat de către Dina Scutelnic, contabil-șef al primăriei.

Conform clasificației economice, primăria orașului Ocnița, în prima parte a anului, a înregistrat Venituri în sumă de 7348.2 mii lei şi Cheltuieli în sumă de 5522,4  mii lei (Informație detaliată, vezi http://primariaocnita.md/transparenta-decizionala/, Decizii 2020, Decizie 06-01)

Un alt subiect, Cu privire la modificarea deciziei de aprobare a bugetului oraşului Ocniţa pentru anul 2020 a fost votat din necesitatea alocării din soldul liber la cont la 01.01.2020 suma de 155,8 mii lei, după cum urmează:

21,8 mii lei – reparația curentă a trotuarului la terenul de joacă str. Burebista 57

95,0 mii lei – construcția unei porțiuni de apeduct str. Pușkin 39,0 mii lei – efectuarea unor lucrări cadastrale privind delimitarea unor teritorii

Modificările operate prin prezenta decizie sunt reflectate http://primariaocnita.md/transparenta-decizionala/, Decizii 2020, Decizie 06-04)

Totodată, în cadrul ședinței, consilierii au susținut demersul directorului   ÎM ” Apă Canal, Ocnița” A. Ghevco,  Cu privire la necesitatea achiziționării  unei  unități de transport  – tractor  55 c.p.   și utilaj —  încărcător cu volumul  500  l în  sumă de până la 333 000 -00 lei,  întru   îmbunătățirea  calității muncii și sporirea operativității executării  lucrărilor de amenajare și curățire sanitară, din  profitul obținut din activitatea ÎM .

Aleșii locali au pus la vot și subiectul Cu referire la defrişarea unor arbori de pe teritoriul administrat de primăria or. Ocniţa. Au acceptat, după  obţinerea  autorizaţiei de la  organele  abilitate de mediu, defrişarea arborilor din spațiile verzi ale orașului, inclusiv  din preajma clădirilor consiliului raional și școlii de arte , IP Ocnița  rădăcinile  cărora  distrug  fundația clădirilor, bordurilor și  trotuarelor asfaltate, rețin procesul de  umiditate al pereților exteriori  al edificiilor.  Arborii de pe terenurile publice vor fi împărțiți familiilor  vulnerabile  din comunitate,  pentru utilizarea lor ca sursă de încălzire  a încăperilor în perioada rece a anului.

Încă un subiect votat de consilieri a fost Cu privire la scutire de  taxa locală  pentru agenții economici, ce activează pe teritoriul orașului, care prestează servicii de transport auto de călători.

Ședința ordinară a consiliului orășenesc s-a desfășurat în temeiul art. 16 alin. (1) din Legea privind administraţia publică locală,  nr.436 din 28.12.2006 şi  în conformitate cu  art.29 şi art. 32 alin.(1)  din Legea privind  administraţia publică locală, nr. 436  din 28.12.2006.

Anunț cu privire la convocarea ședinței ordinare din data de 22 iulie 2020

 

 

Primarul orașului Ocnița, Victor Artamaniuc, anunță despre convocarea şedinţei ordinare  a consiliului orăşenesc Ocniţa pe data  de  22 iulie  2020. Ședința se va desfășura în incinta primăriei, la ora 11.00.

În cadrul întrunirii, consilierii orășenești vor pune la vot următoarele subiecte:

  1. Raportul semianual  privind executarea bugetului pe anul  2020

/  raportor  — D. Scutelnic , contabil — șef al primăriei /

  1. Cu privire la modificarea deciziei de aprobare  a bugetului oraşului Ocniţa pentru anul 2020

/ raportor – D. Scutelnic , contabil-şef al primăriei /

  1. Cu privire la delimitarea în mod selectiv a unui bun imobil proprietatea publică  a UAT orașul  Ocniţa , raionul Ocniţa

/ raportor – V. Matuseac, specialist al primăriei/

  1. Privind achiziționarea unor  mijloace fixe speciale

                  /  raportor  —  A.Ghevo, director al ÎM ” Apă Canal, Ocnița”/

  1. Cu privire la defrişarea unor arbori de pe teritoriul administrat de primăria or. Ocniţa

/ raportor –  M. Gîrtopan , viceprimar al or. Ocnița /

  1.   Cu privire la scutirea parțială  de  taxe locale a unor agenți economici                                                      

/ raportor  — A. Placintă, secretar al consiliului  /

 

Ședința ordinară a consiliului orășenesc se desfășoară în temeiul art. 16 alin. (1) din Legea privind administraţia publică locală,  nr.436 din 28.12.2006 şi  în conformitate cu  art.29 şi art. 32 alin.(1)  din Legea privind  administraţia publică locală, nr. 436  din 28.12.2006.

 

 

Biblioteca  publică orășenească „Emil Loteanu” Ocnița

 

(Scurt istoric)

Înfiinţată   în  anul 1945,  biblioteca  Ocniţa  a evoluat  la  început,  confirmându-se ca instituţie de iluminare culturală şi informaţională a locuitorilor  orăşelului.

: Clădirea bibliotecii raionale Ocnița. Anul 1945.

Conform statisticii din 1947 centrul raional Ocniţa dispunea de o bibliotecă raională, care la 15 noiembrie 1947număra 4 878 cărţi în sumă de 12 346 ruble. Nr. cititori – 364 persoane.

În biblioteca  raională  în  aceasă perioadă a început să funcţioneze o sală de lectură.

Unul din primii organizatori ai bibliotecii  raionale  a fost Vera Timinscaia – Gluşchevici.

: Vera Timinscaia – Glușchevici -şefa bibliotecii raionale Ocniţa. Anul 1947.

:Vera Timinscaia- Gluşchevici. Dialog cu cititorii.  Anul 1951.

La 1 iulie 1947 s-a deschis Biblioteca pentru copii cu un fond de carte de 1 190 ex.  în  valoare  de 3 092 ruble. Nr. cititori – 220  persoane. Nr. de personal – 2 ( 1- şef de bibliotecă, 1- biblotecar).

: Biblioteca pentru copii. Anul 1947.

: Cititorii Bibliotecii pentru copii. Anul 1947.

Conform informaţiei şefului Secţiei raionale  cultură Cu privire la cadrele instituţiilor de iluminare culturală din  raionul  Ocniţa pentru anul 1950  în biblioteca raională şi în biblioteca pentru copii activau  6 persoane cu studii medii şi medii necomplete de origine ucraineană (4), rusă (1), evreiască (1). Lipseau  cadrele  naţionale şi cadrele cu studii speciale  în domeniu.

Biblioteca pe parcursul anilor a trecut prin multe perioade, fiind receptivă la toate schimbările  social – economice ale timpului.

În anul 1960 în bibliotecă pentru prima dată a fost deschis accesul liber la fondul de carte, ceea ce a oferit cititorilor posibilităţi  largi de a consulta publicaţiile  direct la raft  şi  de a alege  personal  cartea  necesară.

: Accesul liber la fondul de carte al bibliotecii – o nouă facilitate pentru cititori. Anul 1960.

În anul 1962 în legătură cu  desfiinţarea raionului Ocniţa şi aderarea localităţilor la raionul Donduşeni  Biblioteca raională Ocniţa  obţine statutul de bibliotecă publică orăşenească.

În anul 1975 din nou este înfiinţat raionul Ocniţa şi biblioteca îşi restabileşte titlul de bibliotecă publică raională.

Din anul 1964 biblioteca  procură cu  intensivitate produse de artă şi tehnică audiovizuală, care au  îmbogăţit esenţial fondul  bibliotecii.  În anul 1976 aceste  achiziţii  de valoare  au stat  la baza  lansării  Salonului Arte.

: Salonul Arte. Anul 1976.

: Cititorii Salonului Arte. Anul 1976.

: Prin muzica lui Vivaldi se naşte dragostea. Audio  tehnica  anilor 70 ai sec. 20

În 1976 conform ordinului Ministerului culturii al RSSM nr.22 din 16 ianuarie 1976 „Cu privire la transferarea reţelei de biblioteci publice din raionul Ocniţa la Sistemul Centralizat de Biblioteci” biblioteca  devine  Bibliotecă Centrală a Sistemului Centralizat de Biblioteci al raionului Ocniţa.

Mai mult de patru decenii Biblioteca a fost amplasată în încăperi  reamenajate, subdiviziunile ei fiind amplasate chiar în clădiri aparte, publicaţiile erau aranjate pe rafturi în două rînduri din  lipsa de spaţiu necesar,  toate acestea  provocau   incomodităţi beneficiarilor bibliotecii, bibliotecarilor şi  complica  coordonarea activităţii integrale  a instituţiei. Necătînd la acestea multe generaţii de bibliotecari au avut grijă ca  Biblioteca să funcţioneze bine, să fie cunoscută în oraş, să corespundă rolului şi menirii ei în viaţa culturală a comunităţii.

În anul 1991 în urma decentralizării Sistemelor Centralizate de Biblioteci, conform Ordinului Ministerului Culturii şi Cultelor nr. 219 din 10 octombrie 1991 biblioteca  devine Bibliotecă  publică  orăşenească, păstrându-i-se funcţia metodologică  pentru bibliotecile publice din raionul Ocniţa.

: Anul 1991. Sediul Bibliotecii publice raionale Ocniţa.

În baza Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova din 29.08.91 nr.469 „Cu privire la măsurile de realizare a hotărârii Prezidiumului Parlamentului RM „Cu privire la Partidul comunist al Moldovei” din 23.08.91 nr.683-XI   şi conform hotărîrii Comitetului  executiv  Ocniţa nr 12 din 12.12.91 în clădirea fostului Comitet raional de partid a fost amplasată biblioteca cu toate subdiviziunile ei. Această hotărîre a autorităţilor publice locale a fost  un colac de salvare pentru lumea cititoare de la Ocniţa.  Reamplasarea  bibliotecii dintr-o clădire veche din centrul vechi al oraşului într-o clădire nouă  spaţioasă în cartierul nou a avut un avantaj  real pentru  bibliotecă. 1005 m.p. aflaţi la dispoziţie au asigurăt spaţiu suficient pentru cele 74 937 volume de carte şi periodică, deţinute  pe atunci de bibliotecă.

Din iunie  1999 şi  pînă în mai 2003 conform Legii nr.292-XIV din 19   februarie 1999 privind organizarea  administrativ – teritorială a Republicii  Moldova a fost  format judeţul Edineţ  în componenţa  căruia a fost inclus raionul Ocniţa. Biblioteca orăşenească este subordonată în această perioadă  Secţiei Cultură judeţene  Edineţ, îndeplinind funcţia metodologică  pentru bibliotecile  publice din sectorul Ocniţa.

Din iunie 2003 conform Legii nr.764-XV din 27 decembrie 2001 privind organizarea administrativ -teritorială a Republicii Moldova  a fost  format  raionul Ocniţa.  Biblioteca orăşenească  trece  în subordonarea   Primariei oraşului Ocniţa,  continuînd  să-şi  exercite  funcţia  metodologică  pentru bibliotecile publice din   raionul Ocniţa.

În 2004  în cadrul bibliotecii a fost deschis Salonul Minorităților Naționale, în 2007  —  Muzeului  istorico-etnografic al oraşului Ocnița. Aceste evenimente au avut un ecou larg în comunitatea ocniţană, oferind atractivitate sporită bibliotecii.  Pe parcursul anilor  Muzeul Oraşului  a fost vizitat de aproape 3 500 vizitatori – locuitori ai oraşului, oaspeţi de peste hotare: Polonia, Rusia, Italia, SUA, Ukraina, Germania.

În toamna   anului 2015  biblioteca a aderat la Programul Național Novateca.  La  5  noiembrie  2015  a  fost  încheiat  Contractul de  binefacere  între primaria or. Ocniţa şi IREX Moldova,  în urma   căruia  Biblioteca orăşenească  a beneficiat de  un set  de  echipament  performant   în sumă de  256, 200. 85  lei, pe parcurs  s-au    desfăşurat  activităţi de pregătire  pentru  inaugurarea Centrului de Formare  „ Nord-Ocniţa”.  Aderarea  la Programul Naţional  Novateca a făcut  posibilă organizarea profesionistă a instruirii  utilizatorilor  şi bibliotecarilor  în domeniul IT,  accesarea  INTERNET, comunicarea on — line  a diferitor categorii de beneficiari.  Tehnica performantă a devenit de neînlocuit  în organizarea  şi  desfăşurarea  majoră  a activităţilor de instruire, informare şi  culturale,  inclusiv  a şedinţelor   celor 2 cenacluri şi 3 cluburi, ce activează  în bibliotecă.

În 2017 a fost semnat Acordul de colaborare cu Inspectoratul de Poliție Ocnița, ca urmare au fost organizate un șir de activități cu caracter de prevenire (combaterea și prevenirea fenomenului violenței cu implicarea copiilor, siguranța în Interenet, reducerea riscului de victimizare, prevenirea și reducerea numărului de contravenții comise de către minori etc.)

În anul 2017  în cadrul instruirilor ADVOCACY au fost organizate un șir de activități de promovare a bibliotecii în comunitate, inclusiv în cadrul ședințelor Consiliului orășenesc. Datorită activităților de advocacy au fost aprobate 3 Decizii ale APL în favoarea bibliotecii (Instituționalizarea Centrului de Formare, Conferirea Bibliotecii Numelui Emil Loteanu, participarea la Inițiativa Novateca “1+1”);  am obținut acordul primarului pentru achiziționarea bunurilor materiale în sumă de 4 700 lei pentru amenajarea Centrului Info-Relax pentru copii Ocnița, am obținut 2 scrisori de garanție ale  primarului pentru procurarea în decembrie 2017 a 51 de cănuțe jubiliare în sumă de 3 570 lei pentru menționarea membrilor Сlubului pentru doamne  «Надежда», cu ocazia aniversării a 40 ani de la fondarea acestuia și procurarea în 2018 a 2 culere în sumă de 8 000 lei pentru aprovizionarea utilizatorilor cu apă potabilă de calitate.

În ianuarie 2017 a fost aprobată Decizia nr.01/04 din 18.01.17 a Consiliului orășenesc Ocnița Cu privire la conferirea numelui “EMIL LOTEANU” Bibliotecii orășenești Ocnița în semn de recunoștință pentru cel care a fost Emil Loteanu — Omul, Regizorul, Actorul, Poetul și Pământenul  nostru a cărui nume va rămâne în Panteonul Culturii Naționale și Universale.

În 2017 APL a  susținut  biblioteca  în cadrul Inițiativei «1+1!» lansată de Programul Novateca. La ședință  Consiliului orășenesc Ocnița a fost aprobată Decizia Cu privire la alocarea a  14 300 lei pentru achiziționarea unui LAPTOP și a unei TABLETE. În cadrul aceleiași inițiative Biblioteca a beneficiat de un set de Bunuri materiale performante (1 computer AIO LENOVO și 1 TABLETĂ  LENOVO) în sumă de 9,592.44 lei de la AO IREX MOLDOVA, implementator al Programului Novateca. Tehnica procurată în cadrul inițiativei „1+1” a contribuit  la extinderea  accesului  utilizatorilor copii la IT resurse.

În  septembrie 2017  a fost aprobată Decizia nr.06/10 din 13.09.17 a Consiliului orășenesc Ocnița Cu privire la instituționalizarea Centrului de Formare „Nord-Ocnița” în cadrul Bibliotecii orășenești și Regulamentul de organizare și funcționare a acestuia.

Centrul de Formare „NORD-OCNIȚA” a fost  constituit în baza Memorandumului între Primăria orașului Ocnița, Biblioteca Publică Orășenească Ocnița, Reprezentanța din Republica Moldova a Fundaţiei IREX/Programul Novateca și în baza  Contractul de  binefacere încheiat la  5  noiembrie  2015  între primaria or. Ocniţa şi IREX Moldova. În cadrul Centrului se desfășoară cursuri de  instruire  a bibliotecarilor  din BPO Ocnița și a bibliotecarilor din localităţile raionului  Ocniţa cu scopul  acordării   unui   sprijin   în dezvoltarea profesională a bibliotecarilor din raion;  oferirii  instruirilor IT atât bibliotecarilor cât şi cetăţenilor;  implementării Serviciilor Moderne de Bibliotecă de interes comunitar; valorificării   potenţialului  noilor TI  în favoarea şi spre dezvoltarea comunităţii ocniţene. Centrul de Formare „Nord Ocniţa” într-o perioadă de timp relativ scurtă s-a confirmat deja ca un Centru foarte important pentru comunitate prin organizarea activităților de instruire  pentru bibliotecari și locuitorilor orașului. Aprobarea deciziei sus numite a contribuit la sporirea eficienței activității Centrului de Formare „Nord Ocniţa” ca structură  instituțională  în cadrul Bibliotecii publice orășenești Ocnița; ca instituție lider pentru bibliotecile  publice din rețeaua  Novateca Ocnița, cu un management de calitate instituționalizat, axat pe bune practici, oferte educaționale  inovative,  necesare avansării  profesionale a bibliotecarilor din rețea.

Anul 2017, în contextul Proiectului Național SIBIMOL,  s-a marcat pentru Biblioteca Ocnița prin clasarea bibliotecii printre alte cinci biblioteci cu rezultate bune în procesul de creare a  metadatelor în catalogul electronic SIBIMOL. În 2017  biblioteca a obţinut   finanţarea  proiectelor lansate anterior:  proiectul  “Copilul de azi – Viitorul de mîine” (2011) şi  proiectul  „Popas de lectură  la aer liber”(2009).  Ne bucură  susţinerea financiară a proiectului de către Primăria oraşului pe parcursul, deja, a 9 ani.

Actualmente Biblioteca continuă  să se confirme ca centru comunitar capabil să facă faţă cerinţelor actuale de informare, instruire IT, lectură și relax a cetăţenilor din oraş prin stocarea, organizarea şi transmiterea către utilizatori a informaţiilor din diferite domenii de cunoaştere şi, respectiv, prin implementarea serviciilor moderne, organizarea diverselor activităţi  de informare, instruire și culturale.

La 01.01.2020  patrimoniul  informaţional  al bibliotecii a fost constituit din 56878  exemplare.

La moment utilizatorii Bibliotecii pot beneficia de  următoarele resurse tehnologice: 17 computere, din care 16 conectate la Internet, inclusiv 2 laptopuri; 4 tablete; 2  imprimante,  inclusiv  1 color, 2 multifuncţionale, 1 xerox, 1 proiector, 1 ecran.   Biblioteca dispune de  48 locuri pentru utilizatori amplasate în sala de lectură și în Centru de Formare „Nord-Ocnița”.

Pe parcursul anului 2019  biblioteca a tins să asigure condiții  eficiente pentru implementarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) ale Agendei ONU 2030.  Ca urmare,  au fost implementate  11 Servicii Moderne de Bibliotecă  pentru  diverse categorii de utilizatori, inclusiv  SMB  cu destinație copiilor.

Activităţile de informare, instruire și cultural-educative biblioteca    reuşește  să  le  realizeze  cu succes  grație creării și semnării de parteneriate cu actorii din comunitate, în special cu:  Liceul „Mihai Sadoveanu”,  A.O.  «Stimul», Inspectoratul de Poliție Ocnița, Centrul raional de Sănătate Ocnița, Centru Spațiu Prietenos Tinerilor Ocnița, Centru raional de Tineret Ocnița, Centru Comunitar de Susținere a Rersoanelor cu Tuberculoză şi, nu  în ultimul rând,  cu susţinerea financiară a Primăriei oraşului.

Impactul acestor parteneriate: 11 SMB implementate, de care  au beneficiat 608 utilizatori, inclusiv 524 copii;  10 specialiști din diverse domenii de sănătate, educație, consolare psihologică; specialiști ai IP Ocnița;  2 pensionari voluntari au contribuit la implementarea cu succes a SMB.  Nr. utilizatorilor activi s-a mărit cu 33 persoane;

Rezultate obținute în 2019:

  • Un loc bine conturat în viața comunității ocnițene;
  • Colaborare activă cu actori din comunitate, ca urmare 8 Acorduri de colaborare semnate;
  • 11 SMB implementate, de care au beneficiat 550 utilizatori, inclusiv 410 copii;
  • 97% din utilizatori satisfăcuți de participarea la SMB și activitățile în cadrul acestora;
  • 88% din utilizatori satisfăcuți de serviciile oferite de bibliotecă în ansamblu;
  • S-a mărit nr. specialiștilor tineri cu studii superioare de specialitate în domeniul biblioteconomic + 1 (absolvent al USM în 2019);
  • Publicitatea activității bibliotecii pe rețelele de socializare s-a conturat cu 115 postări, impactul postărilor — 19 949 aprecieri;
  • S-au desfășurat cu succes ședințele în cadrul cluburilor „Lecturici”, „La Teiul  lui Stamati”, „Надежда”.

Biblioteca acordă gratis servicii tradiționale și următoarele  servicii  bazate pe IT:

  • Servicii de bibliotecă conform necesităţilor de informare, instruire, cercetare, recreere şi socializare ale locuitorilor;
  • Servicii de referinţă online sau  prin telefon;
  • Servicii bibliografice  online;
  • Acces la IT  în scop de formare, informare şi comunicare;
  • Instruiri în utilizarea IT (computer, tabletă) pentru diverse categorii de utilizatori, inclusiv copii;
  • Acces  Internet gratuit prn intermediul WI-FI;
  • Livrarea informațiilor către utilizatori prin e-mail;
  • Xeroxarea, scanarea şi descărcarea documentelor;
  • Vizionarea  în  grup  a  filmelor cu desene animate;
  • Acces la  informaţiile  de  interes  local;
  • Căutarea  unei  informaţii concrete  din  diferite domenii;
  • Servicii de alfabetizare, lectură, educaţie nonformală şi cultură a informaţiei;
  • Oferirea spațiului  și a echipamentului IT pentru diverse activități de instruire și informare;

Biblioteca activează  pentru  utilizatori conform  programului:

Luni-Vineri – de la 9.00 până la 17.00

Sâmbăta – de la 9.00 până la 15.00

Duminica – Zi fără program

Ultima vineri a lunii – Zi sanitară

Biblioteca orășenească „Emil Loteanu” Ocniţa are grijă să-și contureze  existenţa și locul său în comunitate  prin iniţiative, diverse servicii moderne, activităţi de suflet, crearea  parteneriatelor cu actorii din  comunitate, oferind gratuit  produse de valoare spirituală locuitorilor orașului şi consolidîndu-şi  imaginea pozitivă în comunitatea   ocniţană.

Semnează Maia Taraban, șefa Bibliotecii orășenești „Emil Loteanu” Ocniţa

 

Măsuri-cheie pentru prevenirea infecției COVID-19 la locul de muncă

Stimați locuitori ai orașului Ocnița, vă informăm despre Măsurile-cheie pentru prevenirea infecției COVID-19 la locul de muncă.
Informația este destinată angajatorilor și angajaților din economia națională, care prestează servicii de producere, comercializare a bunurilor și mărfurilor pentru populație.

Convocarea ședinței extraordinare a consiliului orășenesc Ocnița

 

Ședinţa   extraordinară  a consiliului orăşenesc Ocniţa se convoacă pe data de 17 iunie, la ora 11.00, în incinta primăriei.

Vor fi discutate și supuse votului următoarele subiecte:

1 . Cu privire la măsurile organizatorice de pregătire a sferei sociale a or. Ocniţa pentru activitate în perioada toamnă-iarnă a.a.2020-2021                                                                   

/ raportor –M. Gîrtopan , viceprimar al orașului Ocnița /

  1. Privind inițierea lucrărilor de delimitare  a terenului  proprietate publică

/ raportor – V.Matuseac , specialist al primăriei /

  1. Cu privire la modificarea deciziei de aprobare a bugetului oraşului Ocniţa pentru anul 2020

/ raportor – D. Scutelnic , contabil-şef al primăriei /

  1. Cu privire la scutirea parțială de  taxe locale a unor agenți economici

/ raportor –  A. Plăcintă , secretar al consiliului /

Primarul orașului Ocnița, Victor Artamaniuc

A fost dat în exploatare un sistem de aprovizionare cu apă pe teritoriul cimitirului nou din orașul Ocnița

La 3 iunie 2020, au fost finalizate lucrările de dare în exploatare a unui sistem de alimentare cu apă, amplasat pe teritoriul cimitirului nou din orașul Ocnița.

Aprovizionarea centralizată cu apă a fost posibilă în urma realizării lucrărilor de reparație capitală a apeductului în regiunea cimitirului nou, susține primarul Victor Artamaniuc.

Potrivit primarului, aceste lucrări s-au realizat la solicitarea mai multor locuitori ai orașului Ocnița care au considerat că este necesară existența unei surse de apă pe teritoriul cimitirului.

Inițiativa a fost susținută și votată de către consilierii orășenești.

Alături de administrația primăriei și conducerea ÎM Apă-Canal Ocnița, la evenimentul de dare în exploatare a sistemului de aprovizionare cu apă a fost prezentă și Irina Lozovan, deputat în Parlamentul RM.

Lucrările au fost îndeplinite de ÎM Apa-Canal Ocnița, la inițiativa și finanțarea primăriei.